You are here

Facilitarea comerțului la Vamă, susținută de USAID

Serviciul Vamal se află într-un permanent proces de promovare a unor noi facilități în vederea eliminării barierelor în comerțul transfrontalier și îmbunătățirii mediului de afaceri în cadrul activității economice externe.

În acest sens, autoritatea vamală, cu suportul Programului USAID Reforme structurale în Moldova (Programul USAID), a demarat proiectul de dezvoltare a Sistemului de gestionare a fluxului de transport auto la frontieră.

Pentru o mai bună implementare, o delegație a Vămii, în comun cu reprezentanți ai Asociației Internaționale a Transportatorilor (AITA), au analizat modul de funcționare a acestuia în cadrul unei vizite de studiu în Estonia, desfășurată săptămâna trecută. Deplasarea se înscrie în Memorandumul de Înțelegere, încheiat recent între Serviciul Vamal și Programul USAID.

În cadrul vizitelor și ședințelor de documentare, care au avut loc în trei posturi vamale estoniene diferite, reprezentanții Serviciului Vamal s-au familiarizat cu experiența statului european în dezvoltarea noului mecanism de facilitare, aplicat în mai multe țări. Astfel, sistemul va oferi transportatorilor de mărfuri posibilitatea să își planifice în prealabil timpul de traversare a frontierei, printr-o aplicație online adaptată oricărui dispozitiv: calculator, tabletă sau telefon mobil.

În acest fel, autoritatea vamală urmărește decongestionarea, fluidizarea și simplificarea trecerii frontierei de stat de către toate mijloacele de transport implicate în comerțul extern. Programul USAID va sprijini Serviciul Vamal în eforturile sale, oferind suport în procesul de dezvoltare și implementare a noului sistem informatic.

Reiterăm că, la prima etapă, acesta ar urma să fie aplicat, în regim de testare, la postul vamal ”Sculeni”, dat fiind faptul că nivelul fluxului de autocamioane prin acest post este într-o creștere constantă.