You are here

Mărfuri de circa un milion de lei, transportate peste frontiera verde, reținute de Echipele Mobile ale Vămii

Un locuitor al raionului Briceni riscă până la 10 ani de închisoare, după ce, în gospodăria acestuia, Echipele Mobile ale Serviciului Vamal au depistat mai multe loturi de haine și încălțăminte de contrabandă provenite din Ucraina.

Potrivit informațiilor și materialelor operative deținute, bunurile au fost introduse în țară prin segmentul verde al frontierei de stat. Tot potrivit acelorași date, mărfurile ar fi urmat să ajungă în piețele și centrele comerciale din orașele Edineț, Bălți și Chișinău.

Valoarea loturilor depistate la domiciliul suspectului se cifrează la aproximativ un milion de lei.

Pe acest caz a fost inițiat un dosar penal, iar suspectul a fost reținut pentru 72 de ore. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor persoanelor implicate în schema de contrabandă. De răspundere penală sunt pasibili inclusiv comercianții care urmau să achiziționeze mărfurile.