You are here

Serviciul Vamal pune în aplicare Rezoluția 1325 a ONU privind Femeile, Pacea și Securitatea

30% din numărul de persoane angajate în Serviciul Vamal sunt reprezentante ale genului feminin. Același procentaj este consemnat și în cazul funcțiilor de conducere ocupate de către acestea. Totodată, nouă dintre cele 18 subdiviziuni ale Aparatului Central sunt, la fel, conduse de femei. Cifrele au fost prezentate de către Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, în cadrul sesiunii de informare cu privire la obiectivele Rezoluției 1325 a ONU privind Femeile, Pacea și Securitatea, organizată în parteneriat cu Centrul de Informare și Documentare privind NATO din Republica Moldova și reprezentanți ai societății civile.

Reuniunea a fost organizată cu ocazia inițierii procesului de implementare a Planului de acțiuni a Serviciului Vamal cu privire la punerea în aplicare a Programului Național de implementare a Rezoluției.

Planul de acțiuni al Serviciului Vamal la acest capitol a fost aprobat la 16 iulie curent. Acesta conține opt obiective, pentru realizarea cărora sunt stabilite o serie de acțiuni și indicatori de progres. Iar scopul principal este excluderea discriminării și promovarea egalității de gen în sectorul de securitate și apărare.

Principiul egalității de gen și de șanse este intens promovat de către Serviciul Vamal, astfel încât să sporim reprezentativitatea și numărul femeilor la toate nivelele decizionale. Or, profesionalismul nu ține de vârstă, apartenență socială, etnică sau de gen, ci este determinat doar de aptitudini, pregătire și perseverență. Noi credem în potențialul femeilor și le încurajăm să avanseze în carieră.”, a menționat Vitalie Vrabie.

Acesta și-a mai exprimat certitudinea că implementarea Planului de acțiuni, aprobat recent de Serviciul Vamal, va ajuta instituția să asigure condiții și șanse egale de promovare pentru toți angajații.